4 mar. 2011

Rezistenta Armata în Oltenia

În 2005 a fost ridicat un monument în cinstea eroilor răpuși în lupta anticomunistă - Piscuri comuna Plopșoru,Gorj.

După 55 de ani, în  satul Piscuri,comuna Plopșoru a fost ridicat un monument în amintirea revoltei anticomuniste.
sursa;
http://www.verticalonline.ro/soarta-unui-piscurean-executat-prin-impuscare

 

Pavel Trancă

O figură luminoasă de luptător oltean  

Când Feldmareșalul Manstein i-a prins de piept Crucea de Fier, a privit mirat spre acest oltean mic, sprinten, negricios si a conchis: "Foarte bun pentru lupta în pădure."


     Trancă Pavel este o minunatã întrupare de omenie și echilibru, de îndrăzneală, tenacitate și entuziasm legionar. Nu are nimic comun cu profilul olteanului șiret și chilipirgiu.
     Pãlmas anonim de pe valea Dunãrii doljene,  a stiut si rãspundã chemãrii timpului, sã sfideze sãrãcia și sã-si croiascã o biografie de invidiat.
     Acum, la 77 de ani, privește înapoi cu multumire si satisfactie la peripetiile unei vieti care nu l-a crutat. Nu rosteste vorbe mari, nu are nevoie de recunostintã si publicitate. Singurul protest îl ridicã împotriva celor care croiesc legi si iau mãsuri împotriva fraților lui de luptã, care se sting în lipsuri, dar care refuzã sã se umilească șiîntindă mâna, sã bată la ușa tâlharilor.
     Atunci când a trebuit, Trancã Pavel a lãsat plugul în brazdã si a plecat la tabãra de muncã de la Arnota. Când "Totul pentru Tarã" a iesit în arena luptei politice a stiut sã înfrunte cetele de bãtãusi electorali. A suportat apoi prigoana jandarmilor si a vãtafilor lui Carol și Antonescu.
     Când a început rãzboiul săracilor, în 1941, a fost printre primii prezenți la botezul sângelui.
     In iarna asprã 1941 - 1942, armata lui Timoscenko sparge frontul româno-german si se revarsã peste Ucraina. In luptele crâncene de la Lozovoaia, unitãtii în care era încadrat sergentul Trancã Pavel, i s'a atribuit o misiune de sacrificiu. Cum ofiterii si subofiterii au fost scosi din luptã, actiunea a fost dusã la capãt de opt oameni condusi de sergentul Trancã.
     Când Feldmareșalul Manstein i-a prins de piept Crucea de fier, a privit mirat spre acest oltean mic, sprinten, negricios si a conchis:
     "Foarte bun pentru lupta în pădure." Si nu s-a înșelat.
     România a fost sortitã apoi unui lung calvar comunist. Trancã Pavel, ca si cei care au mers si au luptat împreunã au refuzat verdictul istoriei. Când Legiunea a strâns rândurile în 1947/1948, pregãtindu-se pentru lupta care nu a putut fi datã, el a fost prezent în organizarea grupului Oltenia-Sud, centrat în jurul pãdurii Perisor.
     In Iulie 1948, este înconjurat de o poterã de jandarmi, însã reuseste sã scape printre rânduri, deschizându-si drum cu rafale de automat.
     Haiducii, scãpati din plasa urmãritorilor, se refugiază în codru - care nu mai oferã protectia si adăpostul de altã datã.
     In pãdurea Perisor se constituie primul nucleu armat: Ghitã Petre, Trancã Pavel, Emil Mãrcus, Nelu si Virgil Popescu. Pentru un timp se adãposteste aici și Maria Glãvan. Planul general pentru întreaga regiune fusese conceput dinainte de neastâmpãratul ofiter legionar Marin Tucã. Tot el a procurat si primele transe de arme. Arestarea lui Tucã în Iulie 1948 a constituit cea mai grea pierdere pentru rezistenta armatã din Oltenia.
     Detasamentele bine înarmate ale Securitãtii bat potecile, supravegheazã si taie cãile de aprovizionare. Grupul Perisor, în urma unui plan de regrupare elaborat pe tarã, se deplaseazã în munții Sibiului. Acolo își dau seama cã punctele de întâlnire erau înconjurate de unitãti puternice ale M. A. I.
     Începuse iarna timpurie în munte. Planul de regrupare n-a putut fi dus la îndeplinire. Grupul oltean hotãrãste sã se retragã si sã ierneze fiecare pe cont propriu, așteptând primăvara.
     Nelu Popescu va fi arestat în casa conspirativã de întâlnire din Bucuresti, desi semnalele de avertisment anuntaserã cã totul e în regulã. Înãuntru îl așteptă Securitatea.
     La Craiova sunt arestati frații și soția lui Trancã. Un frate nu rezistă la tortură și divulgă adăpostul. Cincisprezece securiști cu pistoale mitraliere, gata sã tragã, năvălesc peste el și îl ridică. Urmează o anchetă nemiloasă a echipei lui Trancã și Jianu sub supravegherea directã a lui Vasilescu și Quisling.
     Condamnarea de 15 ani, pronuntatã în lipsã este confirmatã. Urmeazã penitenciarele Craiova, Jilava, Aiud, întretăiate de anchete suplimentare la Malmaison, Câmpia Izlaz - care însumeazã mai bine de doi ani. La Gherla, trece prin șocurile demascării, cu traumele ei fizice și psihice. Trancã îsi regãseste echilibrul repede si îsi continuã drumul vietii.
     Va fi eliberat în 1964. Din cioburi si sfãrâmãturi, prin eforturi disperate, sâcâit de supraveghetori, provocat de agenți acoperiți și activiști, frãmântã pământul, trudeste, asudã, îsi strânge familia în jurul lui si reuseste fãrã compromisuri sã-si croiascã o viatã decentã. Împãcat cu sine si cu Dumnezeu, asa îl găsesc evenimentele din Decembrie 1989.
     Trancã Pavel priveste liniștit înainte, știe cã nu mai are zile multe de trãit. Ca un lup singuratic, pãseste mai departe pe poteca vietii lui cu gândul la cei care nu mai sunt si îi pãstreazã alãturi de suflet, si la toate care ar fi putut și fie.


de  Nicolae Călinescu





Fișa matricola penală - Trancă Pavel



 Partizanii din zona Tismana au luptat şi cu arma în mână, dar şi cu manifeste tipărite în stânele care îi adăposteau. Căpitanul Grigorie Brâncuş a reuşit să lupte împotriva noii orânduiri timp de cinci ani fără a fi prins. Alături i-au fost ordonanța de pe front și cele două surori.
Intors din război, de pe frontul din Cehoslovacia, căpitanul Grigorie Brâncuş şi-a dat repede seama în ce direcție se îndreaptă noua politică a celor așezați cu sprijin rusesc la guvernare. Nu le face jocul şi, împreună cu ordonanţa sa, se ascunde într-o pădure de lângă satul Topeşti, comuna Tismana. Este urmărit, împuşcat, prins de securitate şi condamnat după câţiva ani. Este pus în libertate în 1964.
Caietele subversive
Când s-a terminat războiul mi s-a oferit gradul de general, numai să mă fac membru de partid. Dar eu am văzut, domnule, ce atrocități au făcut ruşii în Dobrogea când au intrat în ţară! Am refuzat", s-a confesat căpitanul după eliberare lui Constantin Bâldea, cel care se căsătorise cu o nepoată a sa.
Astăzi, pensionarul Bâldea locuieşte împreună cu soţia sa, Elisabeta (fostă Tabacu), în comuna Peştişani, judeţul Gorj, acolo unde avusese case şi familia căpitanului Brâncuş.
Nu-i mai sunt aşa vii amintirile, dar tot mai reţine ce i-a povestit la ieşirea din închisoare fostul partizan: „Când s-a întors de pe frontul din Cehoslovacia şi Ungaria, şi-a dat seama că politica ţării o luase pe un drum ce nu corespundea cu propriile convingeri.
 A refuzat să se facă membru de partid şi, cu ordonanţa sa, s-a ascuns la o stână. Făcea manifeste pe care le împrăştia cu ajutorul surorilor (Constanţa şi Polina) şi al nepoatelor. De exemplu, nevastă-mea era elevă la şcoala elementară şi era un învăţător, Tabacu Constantin, care era în legătură cu el. 
Când ajungea la şcoală, o chema pe nevastă-mea şi-i zicea să aducă ghiozdanul şi caietul la control. Şi-n caiet avea epistolele căpitanului Brâncuş. Amândouă surorile au fost închise un an pentru tăinuire, găzduire şi ajutor dat acestuia".

Constantin Bâldea şi soţia sa, Elisabeta, povestesc faptele „unchiului Brâncuş“
Stâna, în flăcări
„Cinci ani au stat la stână, până i-a turnat un pădurar din localitate.
Târziu, într-o toamnă, ordonanţa era plecată să adune lemne pentru foc. Atunci l-au înconjurat securiştii. În acel moment, căpitanul a tras zăvorul la stână şi a început să ardă manifestele. Deşi avea puşcă-mitralieră, n-a deschis focul. Au făcut-o, în schimb, securiștii.

O sticlă de ulei aşezată într-o ferestruică a luat foc. Stâna începea să ardă pălălaie. Nu mai era de stat. Şi-a luat puşca în faţă, raniţa cu maşina de scris în spate şi a ieşit în goană, urlând, printre ei.
Apariţia a fost atât de şocantă - îi crescuse barba şi părul ca lui Robinson Crusoe - încât securiştii au încremenit cu puştile în mâini. S-au dezmeticit însă şi au tras la picioare. Ghinionul a fost că, trebuind să sară peste un gard, căpitanul s-a dat peste cap şi, ăia, cum trăgeau la picioare, când el a căzut, l-au nimerit într-un plămân. 
A fost transportat la spital, la Târgu-Jiu. Peste puţină vreme a fost judecat, condamnat şi încarcerat la Craiova, la Periprava, la Gherla, la Satu - Mare, la Aiud şi-n mai toate puşcăriile grele", povestește domnul Bâldea.
 

Capete de acuzare
În rechizitoriul întocmit căpitanului stă scris: „S-a reţinut că, în ianuarie 1948, inculpatul Grigorie Brâncuş a luat legătura cu inculpatul Ionescu Alexandru Vintilă, propunându-i să se organizeze într-un grup înarmat, pentru a acţiona, în caz de război, împotriva regimului social-politic instaurat în România.
După ce Ionescu Alexandru Vintilă a fost de acord cu propunerea ce i s-a făcut, între acesta şi Brâncuş Grigorie a intervenit un schimb de scrisori prin care se încurajau reciproc şi îşi dădeau sfaturi cu privire la modul cum să desfăşoare acţiunea întreprinsă, scrisorile fiind duse de inculpatul Martău Gheorghe, care în perioada 1944-1946 îi fusese ordonanţă acestuia pe când era căpitan. 
Denumind organizația subversivă cu inițialele RUIC (Români uniţi-vă împotriva comuniștilor), inculpatul Brâncuş Grigorie a redactat, în aprilie 1949, mai multe manifeste cu conținut anti-guvernamental. 

Apoi, în cursul lunii mai 1949, inculpații Grigorie Brâncuş şi Gheorghe Martău au luat cu ei un aparat de radio şi, înarmându-se cu patru pistolete și muniția necesară, au plecat în munţii din zona Gorjului.
După ce aceşti doi inculpați şi-au amenajat un adăpost, Grigorie Brâncuş a redactat şi expediat prin poştă, pe adresa unor instituţii militare şi civile, mai multe manifeste şi scrisori de ameninţare, folosindu-se în ultimul timp pentru multiplicarea lor o mașină de dactilografiat".

Condamnarea
Sentinţa nr. 257 din 19 mai 1952 a Tribunalului Militar Craiova suna cam aşa: „Inculpatul Grigorie Brâncuş (fiul lui Grigorie şi al Paraschivei, născut la 11 noiembrie 1910 în comuna Peştişani, judeţul Gorj, mic comerciant, absolvent al liceului şi al şcolii de infanterie, fără antecedente penale, cu ultimul domiciliu în comuna natală) este condamnat la 20 de ani de muncă silnică, 10 ani de degradare civică şi confiscarea averii pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută la art. 209 partea a III-a din Codul Penal anterior şi la 8 ani închisoare corecţională şi la 2.000 de lei amendă corecţională pentru infracţiunea de deţinere ilegală de armament prevăzută la art. 14 alineat a din decretul 163/1950, urmând să execute, în baza art. 101 din Cod Penal anterior, pedeapsa cea mai grea".
Timp de 12 ani şi jumătate a suferit în cele mai grele închisori. După eliberarea, prin decret, în 1964, a încercat să se angajeze la Hunedoara, unde se mutase sora sa împreună cu fata acesteia şi ginerele, domnul Bâldea Constantin. Nu a fost primit. S-a stabilit în Bucureşti, s-a căsătorit şi a lucrat la serviciul contabilitate al unui institut de proiectări. A murit în casa din București în 1995, a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar.




Căpitan Brâncuși Grigore, nepot de văr al marelui  sculptor Constantin Brâncuși


Grigore Brâncuşi


Organizația de rezistență din județul Gorj


Ca protest împotriva politicii comuniste de subjugare a ţării de către mercenarii aduși și instalați la conducere de trupele sovietice, un mănunchi de români, refugiați în munții județului Gorj, au început să răspândească o scrie de manifeste prin care era demascată politica nefastă a regimului, precum şi o broşură intitulată "Spațiul etnic şi istoric românesc".
Din această organizație au făcut parte:
Locotenent-colonel Ionescu Vintilă Micandru; căpitan Brâncuşi Grigore, nepot de văr al marelui sculptor Constantin Brâncuşi; învăţătorii Ion Rădoi şi Alexandru Stoichiţescu, din comuna Arcani și Constantin Tabacu, din comuna Hobiţa; Martin Gheorghe, din Valea Mare, comuna Runcu, condamnat la 10 ani muncă silnică; Dineu Gheorghe, din comuna Broşteni; Tabacu Constanţa (născută Brîncuşi) şi Sîrbulescu Polina (născută Brîncuşi).
Acţiunea a fost lansată la începutul anului 1949 şi a durat până în 1951. Printre cei care au sprijinit răspândirea manifestelor se afla şi Ionel Isac.
Coordonarea se făcea din cabana situată în zona muntoasă de deasupra satului Topeşti, din județul Gorj.
Pe data de 10 mai 1951, agenţii de securitate din Târgu Jiu au înconjurat regiunea şi au dat foc cabanei, unde se găsea numai căpitanul Grigore Brâncuşi; însoţitorul sau, Gheorghe Marău, țăran din Valea Mare-Runcu, coborâse pentru a aduce apă.
Deşi căpitanul Grigore Brâncuşi era înarmat şi se afla în poziţie bună de apărare, n-a deschis focul asupra soldaţilor, preferind să se prăvălească în valea din spatele cabanei, în schimb ofițerul de securitate Goga a tras şi l-a împuşcat în plămânul drept şi în deltoid, cu două gloanţe. Rănit grav și pierzând mult sânge, 

Grigore Brâncuşi a fost coborât pe o targa improvizată și dus la Târgu Jiu cu un camion al Securității.
La spital a fost operat de doctorul Adameşteanu, care și-a dat tot interesul pentru a-l salva. Dar,imediat după operaţie. Securiştii l-au aruncat într-un grajd, unde rănile s-au vindecat cu greu și numai după o nouă intervenţie chirurgicală.
Condamnat la 20 de ani muncă silnică, Grigore Brâncuşi a trecut prin iadul închisorilor
comuniste, la Craiova, Jilava, Valea Nistrului, Satu Mare, Aiud, Gherla, Grindu şi prezenţa lui a fost semnalată în numeroase greve de protest împotriva regimului de exterminare.

 
================================================================================



Preotul Ion Druţu 

În timpul Comunismului, preoții au avut de ales între a se supune regimului, sau să suporte ani grei de temniță. Din a doua categorie, mai puțin numeroasă decât prima, a făcut parte și Ion  Druțu, originar din Stoina. Acesta a fost târât prin mai multe închisori comuniste, pentru că s-a opus noilor reglementări referitoare la culte făcute în perioada1947-1948.
Deși a fost închis de mai multe ori, preotul Ion Druțu a rămas statornic în opiniile sale
Preotul Ion Druţu se naște la  7 octombrie 1905 în comuna Stoina, judeţul Gorj, pe atunci comună componentă a jud. Dolj, având ca părinţi pe Ion şi Ioana, de profesie ţărani agricultori.

În anul 1913, tatăl său se prăpădește, rămânând în îngrijirea mamei.
Urmează cursurile şcolii primare din satul natal, apoi la insistenţele învăţătorului Dumitru Hobeanu, ce-i văzuse dorinţa de carte şi iubirea faţă de cele sfinte, urmează cursurile Seminarului Teologic Sf. Nicolae din Râmnicu Vâlcea, promoţia 1919-1927, terminând al doilea, cu media de 9,37. Aici îl are ca şi coleg pe viitorul patriarh Justinian Marina. Continuă studiile teologice prin înscrierea şi absolvirea Facultăţii de  Teologie Ortodoxă din București, având ca teză de licenţă lucrarea Cultul Sfinţilor sub îndrumarea mitropolitului cărturar Irineu Mihălcescu.

Hirotonit preot la Dăiești-Argeș

După absolvire, se căsătorește cu Ecaterina Boştinescu, în vârstă de 19 ani, fiica preotului Ion Boştinescu din comuna Stoileşti, jud. Argeş, de profesie învăţătoare. La 1 martie 1929 este hirotonit preot ajutător pe seama parohiei Dăieşti-Argeş, unde repară cele trei biserici componente ale parohiei. Reface, de asemenea, biserica de lemn din Vitomireşti-Argeş, arsă de un trăznet. Editează foaia parohială Veniţi la Mine şi revista Iisus vă cheamă. Din 1940 este numit protopop al Argeşului de Sus, de către episcopul Iosif Gafton, mai apoi consilier cultural al episcopiei Argeșului, în anul 1944. Pentru cultura sa teologică este apreciat de către episcopul martir Grigore Leu, fost episcop al Huşilor, otrăvit de comunişti pentru că s-a opus desființării episcopiei Huşilor.

Suspendat și întemnițat de comuniști

Din cauză că se opune noilor reglementări referitoare la culte făcute în 1947-1948 de comuniști, preotul Ion Druţu este suspendat din funcție, cercetat fiind timp de trei luni în lagărul de la Piteşti, pe motiv că ar fi fost legionar. 

Este mai apoi arestat pentru că s-ar fi întâlnit în taină cu avocatul Dumitru Apostol ce conducea o mișcare de rezistentă anticomunistă ce activa pe Valea Topologului şi ar fi spovedit şi împărtășit membrii acesteia.
La 1 iulie 1948, este arestat și anchetat în beciurile Siguranței comuniste din Pitești, iar la 2 martie 1949 este condamnat prin sentința 321 a Tribunalului Militar Craiova la 3 ani de închisoare corecțională pentru infracțiunea de  omisiune la denunț. 

Este purtat prin penitenciarele Craiova, Aiud, Bicaz și Lugoj. Este eliberat din penitenciarul Lugoj la 15 iunie 1954, conform Biletului de eliberare nr. 1725, dar nu se bucură foarte mult de libertate, deoarece e reținut din nou la 7 iulie 1959, conform mandatului nr. 225 din 1959, pentru uneltire contra ordinii sociale. Procesul penal împotriva sa încetează o dată cu ordonanța din 21 iunie 1961, fiind eliberat  de la formațiunea 0336 din Pitești.

Reîncadrarea, în 1961

Preotul Ion Druţu este reîncadrat de la 1 decembrie 1961 la parohia Străjeşti din raionul Drăgăşani, de unde revine la 15 octombrie 1962 în parohia Dăieşti, unde reface biserica de aici şi cea de la Sâmbotin. La 1 iulie 1986 se pensionează, iar după 1991 i se recunoaște statutul de deținut politic. Trece la cele sfinte în anul 1999, departe de locurile sale natale, dar cu conștiința împăcată că L-a slujit pe Dumnezeu şi dincolo de zidurile reci ale temnițelor comuniste.
 

de Claudiu Stancu
Sursa:
http://www.verticalonline.ro/un-preot-gorjean-in-inchisorile-comuniste


Curtișoara - Troiță 
                     


 





 Comemorare la Jilava



In luna Octombrie 1953 s-a judecat procesul parașutiștilor, în care s-au pronunțat următoarele condamnări la moarte:
 

Buda Ion, student, născut în 1923 la Bonteşti (Arad);
Corlan Aurel, născut în 1920 la Vlăduleni (Gorj);
Cosma Ion, învăţător, născut în 1922 la Apa (SatuMare);
Dincă Gheorghe, inginer, născut în 1919 la Hunia-Cetate (Dolj);
Golea Ion, student, născut în 1922 la Bahnea (Târnava);
Iuhasz Ion, student, născut în 1933 la Pir (Satu-Mare);
Pop Gavrilă, născut în 1928 la Pir (Satu Mare);
Popovici Mircea, student, născut în 1920 la Ohaba, arestat la Ticleni (Gorj) ;
Samoilă Ion, născut în 1919 la Ighişul Vechi (lângă Agnita);
Tănase Alexandru, student, născut în 1915 la Băbeni (Vâlcea);
Tartler Erich, agricultor, născut în 1920 la Braşov;
Tolan Ion, lăcătuş, născut în 1925 la Maga (Arad);
Vlad Mihai, student, născut în 1925 la Dragomireşti (Maramureş);
Au mai fost condamnaţi la pedepse foarte grele toţi acei care au ştiut de prezenţa lor, precum rudele cele mai apropiate ale acestora:
Popovici Alexandru, tatăl lui Popovici Mircea, a fost condamnat, la vârsta de 75 ani, la 20 ani muncă silnică.
Popovici M., mama lui Mircea, a stat închisă până în 1964;
Stetin Elena, sora lui Mircea, condamnată la 25 ani muncă silnică;
Samoilă, mama şi cumnata lui Samoilă Ion, au fost condamnate la pedepse grele;
Tartler Marta şi Ani, surori din Braşov;
Tolan, mama celui paraşutat.
Mare, învăţătoare, din comuna Şomcuţa, sora căpitanului Sabin Mare care a fost paraşutat şi a murit în lupte imediat după paraşutare.
Bebi Toma condamnat pentru găzduirea paraşutiştilor.
Femeile arestate în acest lot, au fost schingiuite într-un mod barbar. Unele au rămas bolnave pe restul zilelor. Au fost şi încercări de sinucideri.

Cei 13 condamnaţi la moarte au fost executaţi pe ziua de 31 Octombrie 1953, în Valea Piersicilor - Jilava.








 ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 NOTĂ MARGINALĂ: Aşa zisa “așteptare la sol” a fost manipulată cu multă dibăcie de anumite persoane având altă apartenenţă politică, cu meschinul interes al discreditării acțiunilor legionare de luptă anticomunistă. 
Se poate simplu constata, în cazul celor paraşutaţi în anul 1951, drept  exemplu convingător, că ei și-au continuat activitatea timp de mai bine de 2 ani dela data paraşutării, reuşind să stabilească numeroase legături cu unele grupuri de rezistenţă din ţară şi să formeze în tot acest timp o întreagă reţea informativă necesară pe teritoriul României. 
Acuzațiile tenebroase au țintit însă mai sus, la conducătorul celor care “i-a trimis la moarte sigură” (acuzație a D-lui Cicerone Ioniţiu par exemple), în acest caz fiind vorba de Horia Sima. 
Aceste acuzații, preluate şi răspândite în chip iresponsabil şi astăzi de cunoscători care ignoră cu bună ştiinţă documente, mărturii şi informații provenind dela martori reali, sau de cei mai puțin cunoscători ai problemei, cu intenţia clară a discreditării, ne obligă desigur să ne punem o întrebare legitimă: dacă într’adevăr grupul celor ajunşi pe calea aerului în 1951 a fost unul “trimis la moarte”, de ce oare nu s’a produs arestarea lor la data respectivă, cunoscându-se în prealabil despre paraşutarea lor? 
Să-l fi salvat distanţa “greşită”, aruncarea lor la sute de kilometri, în alte locuri faţă de cele destinate? 
Ar fi inutil să presupunem că au fost lăsaţi “în voie” pentru eventuala descoperire-prindere a legăturilor sau a altor grupuri, de altfel lipsa oricăror documente în acest sens, ne îndreptățesc să credem că această presupunere nu este veridică.

In Noembrie 1952, la un an dela parașutarea grupului “Jaques” din care făceau parte Ion Golea, Ion Samoilă şi Ion Tolan, tot pe calea aerului sosesc în România Mircea Popovici şi Alexandru Tănase. Nici aceştia nu au fost arestați! “Trimişii” lui Horia Sima nu au fost arestaţi la aterizare, “la sol”, cum şi-au permis unii “răspândaci” să insinueze. 

Până aici cred că vorbim în consens cu ideea dela care am pornit, anume că aceste grupuri nu au putut fi arestate conform acreditărilor privind scurgerea de informații parvenite dela Kim Philby serviciilor de securitate din Est, în speţă KGB-ului, şi acestea  trimise mai departe ţărilor avizate de aceste informaţii pentru a proceda la luarea de măsuri imediate.
Faptul că agentul Kim Philby a spionat pentru Moscova, este de netăgăduit, dar în cazul de faţă, avem serioase rezerve să credem că aceste informații au fost utilizate.
Undeva, pe internet, citim într’un articol de ziar, rândurile următoare: “Un anume Mircea Muşătescu se ocupa în Franța de recrutarea parașutiștilor, cu sprijinul altor persoane din refugiu, fără să-şi dea seama că nici unul nu se mai întorcea şi nici nu transmitea nimic de pe teritoriul patriei.” Trei rânduri mai jos, găsim afirmaţia că, de fapt,  “s’au făcut transmisiuni sporadic prin radio, în străinătate”!
Ambele afirmații se anulează reciproc. Faptul că cei plecați nu se întorceau în Apus, nici nu cred că mai trebuie justificat. Scopul lor nu a fost cel al întoarcerii, ci al rămânerii în ţară, pentru luptă.
Mulţi si-au permis să exploateze jertfele legionarilor prin articole de senzație, în spirit mercantil, fără de a analiza în mod serios adevărul spuselor despre legionari. Jignitor, zicem noi…
La mijlocul anilor ’80, pe vremea când au apărut primele volume ale D-lui Cicerone Ioniţoiu despre rezistenţa anticomunistă din România, autorul s’a referit în chip exhaustiv la speculațiile potrivit cărora “legionarii au fost trimiși la moarte sigură”, acreditând ideia şi în volumele următoare apărute, fapt care a generat dezaprobarea unanimă din partea martorilor sau a celor implicați în aceste acţiuni, dintre aceştia cuvine-se să amintim doar numele a doi oameni, anume Gabriel Bălănescu şi Filon Verca.

D-l Ioniţoiu a subliniat cu majuscule numele tuturor naţional-ţărăniştilor care au făcut parte din rezistența anticomunistă, ignorând cu bună stiinţă a menționa în 90% din cazuri că adevărata rezistentă au format-o elementele legionare, iar instanţa în care a fost silit să le dea numele, a făcut-o fără de a le aminti apartenența lor politică şi asta fără nici un fel de menajamente. 
Cu alte cuvinte, D-l Ioniţoiu a tras spuza pe turta sa (sau a partidului domniei sale), eschivându-se de orice alte precizări, şi a lovit cu imbecilitate în Horia Sima şi în Mişcarea Legionară, acreditând ideia falsă conform căreia “legionarii parașutați au fost trimiși la moarte sigură cu bună ştiinţă” chiar de Horia Sima. Dar astăzi, precum odinioară în cazul Căpitanului, a lovi în Mișcarea Legionară sau în Horia Sima, e la modă şi se poartă…

 de Nicolae Niţă
 


Sursa:
http://www.miscarea.net/w/?p=6976