21 apr. 2018

ARMATA ROŞIE LA CRAIOVA ÎNTRE 1944-1949 (I)


Pe 12 august 1949, un eveniment care „s-ar putea numi senzaţional”1 se petrece la Craiova: Armata Roşie părăseşte oraşul.
Un martor ocular povesteşte că „armata rusă, care era atât de numeroasă în Craiova (cred că mai numeroasă decât în orice parte a ţării), a început să plece spre apus (în direcţia Severinului), cu tancuri, autocamioane, lăsând cazărmile unde a stat până acum goale, cu o redusă gardă de pază.

Dar nu a plecat numai armata din Craiova, ci a trecut străbătând Craiova şi armata ce se afla până acum în Slatina, Caracal etc. Trecerea coloanelor a început cam de la ora 4 după amiazi şi a ţinut în tot cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Huruitul greu al roţilor a fost auzit în tot oraşul.

Numeroşi cetăţeni ai Craiovei priveau această defilare de forţe, neaşteptată pentru ei. Toată lumea se întreba dacă nu cumva desfăşurarea aceasta de forţe militare nu e îndreptată contra Iugoslaviei”2.

Se încheia, astfel, o perioadă de cinci ani (1944-1949) de ocupaţie militară, în care adevăraţii stăpâni ai Craiovei au fost comandanţii trupelor sovietice răspândite pretutindeni în oraş.

Dintre numeroasele aspecte care au caracterizat această ocupaţie militară (deportarea refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina de Nord, ridicările de bunuri în contul Armistiţiului, aprovizionarea Armatei Roşii, abuzurile şi samavolniciile ostaşilor sovietici, sprijinul acordat comuniştilor ş.a.), ne-am propus să înfăţişăm dinamica şi amploarea prezenţei militare sovietice în oraşul Craiova.

Se ştie cum, după lovitura de stat din 23 august 1944, Armata Roşie, fără a întâmpina vreo împotrivire, a invadat România prin diferite părţi. În curând va ocupa întrega ţară, iar la începutul lunii septembrie va ajunge la Craiova.

La 4 septembrie, colonelul Loghin, prefectul judeţului Romanaţi, anunţa Inspectoratul General Administrativ Craiova că „începând de la orele 5 dimineaţa, trec prin Caracal, direcţia Craiova, venind dispre Roşiorii de Vede, coloane motorizate ale Armatei Roşii, având trupe şi armament diferit, inclusiv tancuri”3, iar după numai o oră şi jumătate, la orele 6.30, o primă „coloană

* Cercet şt. III, dr., Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor” din
Craiova, al Academiei Române; e-mail: serban_patrascu@yahoo.com
1 Constantin I. Năvârlie, Între abandon şi crucificare România 1946-1949, vol. II, Ediţie
îngrijită de L. Deaconu, C. Furtună şi O. Gherghe, Craiova, Editura de Sud, 2000, p. 258.
2 Ibidem.
3 S.J.A.N. Dolj, Fond Inspectoratul General Ad-tiv Craiova, dosar 65/1944, f. 130.

_____________________________________________________________________________
164
motorizată rusă a sosit la Craiova venind din direcţia Alexandria-Caracal”, fiind oprită la bariera Caracal4.
După o scurtă perioadă de linişte, care părea să fi potolit temerile craiovenilor5 cu privire la intenţiile ruşilor, în Craiova a fost introdus un regim militar sever, condus de către „maiorul Mordvinkin, ofiţer riguros şi exigent”numit comandant al oraşului6.

Pe 7 octombrie 1944, din ordinul lui Stalin este trimis la Craiova Serov, locţiitorul Comisarului poporului pentru Afacerile Interne, „în scopul efectuării unor acţiuni operative cekiste”7. Acţiunile au constat în arestarea a cca 60 de persoane, printre care şefii autorităţilor locale (primarul, prefectul, chestorul
Poliţiei, directorul Siguranţei, comandantul Garnizoanei oraşului), confiscarea a numeroase arme de foc şi aparate radio, iar o serie de bunuri, considerate de provenienţă sovietică, au fost expediate în U.R.S.S.8.

Măsurile represive au loc în urma unor incidente9 grave, soldate cu moartea violentă, prin împuşcare, chiar în mijlocul oraşului, a unor ofiţeri

4 Ibidem, f. 97: Adresa Prefecturii Dolj către Inspectoratul General Ad-tiv Circ. VI Craiova. Despre aspectul înaintării armatei sovietice prin România, un craiovean, colonelul Constantinescu, relatează următoarele: „Coloane nesfârşite de: infanterie, artilerie, tancuri, katiuşe, trupe motorizate, căruţe cu cai – cu şi fără coviltire – treceau zi şi noapte pe şoselele şi căile ferate române.
Cred că nu a existat absolut niciun sat cât de ascuns prin vălcele şi viroage în toată ţara să nu fi fost vizitat de ostaşii sovietici, deşi acele sate nu erau pe arterele principale de înaintare a trupelor operative. De la Dunăre şi până în Carpaţi, mişunau soldaţii sovietici cu sau fără rost”.
(Alexandru Badea Constantinescu, Labirintul Terorii, Craiova, Editura Sim Art, 2006, p. 33).
5 Constantin I. Năvârlie notează în jurnal: „Astăzi am primit o scrisoare de la soţia mea;
îmi scrie că la Craiova e bine; a intrat şi acolo armata rusă, însă e linişte” (Constantin I. Năvârlie,
op. cit., vol. I, pp. 25-26).
6 Misiunile lui A. I. Vâşinski în România. Documente secrete, Bucureşti, 1997, p. 78:

„2000 de ostaşi din trupele NKVD au fost plasaţi în zonele principale ale oraşului Craiova pentru
introducerea regimului militar sever, iar 250 de soldaţi alcătuiesc rezerva de intervenţie în cazurile
unor excese”.
7 Ibidem, p. 75.
8 Operaţiile întreprinse de sovietici i-au înfricoşat pe craioveni: „Pe stradă nu se vedea nimeni, probabil din cauza orei târzii şi a fricii de ruşi. Trecuse doar un an de când venise ministrul de Interne rus Serov şi îngrozise oraşul prin arestările efectuate şi măsurile introduse de N.K.V.D.” (Cicerone Ioniţoiu, Memorii, vol. 1: Din ţara sârmelor ghimpate, Iaşi, Polirom, 2009, p. 46).
9 Cel puţin două incidente de acest fel au avut loc în Craiova, în cursul lunii septembrie.

Colonelul Constantinescu îşi aminteşte unul dintre ele: „Un caz grav: în primele zile ale intrării
trupelor sovietice în Craiova un autocamion transporta la gară arhiva Ministerului de Război, care
fusese dispensată la Craiova. În punctul unde Calea Bucureşti se întretaie cu bulevardul Gării, în
spatele Palatului de Justiţie, acest autocamion a fost oprit de un căpitan sovietic şi câţiva soldaţi,
care au vrut să ia cu forţa camionul.

În acel moment a sosit o patrulă care a intervenit în ajutor, iar ofiţerul sovietic a pălmuit pe sergentul şef al patrulei. Un soldat român a descărcat pistolul automat omorând pe ofiţerul rus, iar românii au pornit în viteză cu autocamionul spre gară, iar patrula a dispărut şi ea. Soldaţii sovietici au dat alarma şi în scurt timp a sosit un escadron de cazaci.

Nu au mai găsit niciun român la faţa locului, ci doar pe căpitanul lor mort. Au pornit în galop turbat spre gară şi acolo au găsit pe peron un colonel român de intendenţă, pe care l-au împuşcat pe loc şi apoi au dispărut în goana cailor, trăgând focuri de arme şi îngrozind populaţia”. (Alexandru Badea
Constantinescu, op. cit., pp. 40-41); al doilea incident se petrece pe 20 septembrie, la orele Armata Roşie la Craiova între 1944-1949 (I)
_______________________________________________________________________________
165
sovietici. Asigurarea ordinii era cu atât mai necesară cu cât, încă din 7 septembrie, sovieticii organizaseră la Craiova o bază de aprovizionare10 pentru Armata populară de eliberare a Iugoslaviei.
Pe 4 octombrie, Comisia Aliată (Sovietică) de control al aplicării Armistiţiului, în acord cu Guvernul român, hotărăşte să trimită la Craiova un reprezentat ofiţer, însoţit de personalul necesar pentru a supraveghea modul cum se execută clauzele Armistiţiului. „Prefecţii de judeţe – se arată în ordinul M.A.I. nr. 3395 – vor asigura cazarea şi hrana acestui personal şi vor face toate înlesnirile necesare pentru ca reprezentanţii Comisiunii de Control să poată funcţiona în condiţiuni optime, asigurându-se totodată o conlucrare efectivă şi rodnică”11.
Pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere a reprezentaţilor Comisiei Aliate de control, M.A.I. ceruse un credit Ministerului de Finanţe.

Printr-o adresă (No. S – 110 din 29 Noiembrie 1944), Comisia Aliată (Sovietică) de control comunică M.A.I. numele reprezentanţilor:

Împuternicitul Comisiei Aliate de control pentru provincia Oltenia este maiorul de gardă A. A. Rozanov, ajutat de maiorul V. M. Zaharcenco, iar Împuternicitul Comisiei Aliate de control pentru judeţul Dolj este Lt. Colonel L. N. Voroşilov, ajutat de căpitanul A. V. Trandasir12.
Între anii 1944-1947, Comisia Aliată (Sovietică) a funcţionat în imobilul (palatul) Vorvoreanu13 din str. Buzeşti nr. 34. Cererile şi ordinele lui Voroşilov şi, apoi, din 1946, ale succesorului său, lt. colonelul Vasili Uskov, vor fi executate cu promptitudine de către autorităţile române.

În Raportul de activitate prânzului, şi ne este cunoscut din raportul înaintat chestorului de către poliţistul St. Pârvulescu, care soseşte imediat la faţa locului: „Doi ofiţeri ruşi mergeau cu o trăsură condusă de un soldat rus pe strada Sf. Spiridon cu direcţia Str. Vasile Alecsandri, la intersecţia acestor străzi cu Bulevardul Carol au fost tamponaţi uşor de un auto-Camion aparţinând Aviaţiei la volanul căruia se afla un soldat din aceiaş armă. Lângă soldatul conducător al Auto-Camionului se afla un Dn. Colonel
Român şi o Doamnă.

În auto Camion se afla mai multă mobilă şi câţiva soldaţi români din Aviaţie.
Pentru motivul că Auto-Camionul a circulat cu viteză mare şi din cauza aceasta trăsura ofiţerilor
ruşi a fost tamponată uşor (deşi dnii ofiţeri ruşi erau datori să dea prioritate conform legilor noastre
de circulaţie), s-au înfuriat şi dându-se jos din trăsură au somat ocupanţii din auto camion să se dea
jos, lucru pe care ocupanţii l-au şi executat.
După aceasta au luat Colonelul român şi au început a-l îmbrânci, ofiţerul nostru neopunându-se la aceste bruscări. Au mai apărut alţi soldaţi ruşi, iar unul dintre aceştia sau chiar ocupanţii din trăsură au încercat să tragă într-un soldat român. cu repeziciune şi a descărcat arma sa în adversar, omorându-l pe loc.
Dupe aceasta a fugit cu direcţia Biserica Sf. Spiridon. Nu am putut stabili cum a fost ucis celălalt militar rus” (S.J.A.N. Dolj, Fond Chestura Poliţiei Craiova, dosar 40/1944, ff. 296-297).
10 Misiunile lui A. I. Vâşinski în România. Documente secrete, Bucureşti, 1997, p. 75.
11 S.J.A.N. Dolj, Fond Inspectoratul General Ad-tiv Craiova, dosar 66/1944, filă nenumerotată.
12 Idem, Fond Chestura Poliţiei Craiova, dosar 40/1944, f. 501.
13 Clădirea era folosită şi de N.K.V.D. În vara anului 1945, Cicerone Ioniţoiu este răpit noaptea de pe stradă de către căpitanul N.K.V.D., Vasiliev Petrov, adus „în curtea casei boiereşti a lui Ion Vârvoreanu, unde astăzi este instalată cancelaria Mitropoliei Oltenia”, anchetat şi bătut într-o cameră mare de la parter ce servea de birou şi închis într-o încăpere cu gratii de la subsol (Cicerone Ioniţoiu, op. cit., pp. 46-47).
 ________________________________________________________________
166
pe luna Ianuarie 1947, primarul Craiovei arată că: „S-au executat în mod integral toate ordinele superioare şi cererile adresate nouă de către armata sovietică în legătură cu executarea convenţiei de armistiţiu”14.
În instalarea trupelor sovietice la Craiova se disting două etape cuprinse între septembrie 1944 – mai 1945 şi mai 1945 – august 1949.

În prima etapă, ocupaţia militară pare să fie provizorie. Războiul fiind în plină desfăşurare, ruşii staţionează câteva zile sau săptămâni la Craiova, după care se îndreaptă spre frontul de vest.

De exemplu, pe str. Jitianu şi Calea Dunării, aflate pe raza Circumscripţiei 6 Poliţie, locuiseră în luna octombrie 1944, în câteva zeci de camere rechiziţionate: un Comandament, o Unitate de Geniu, Unitatea 265, Spitalul Unităţii Sovietice de la Barieră şi alte unităţi militare. Pe 23 octombrie, ruşii plecaseră, astfel că, şeful Circ. 6. Poliţie raporta chestorului „că în prezent, nu avem în raza acestei Circ. Poliţieneşti, trupe sovietice cartiruite”15. Aceste veniri şi plecări nu scapă atenţiei craiovenilor: „De la soţia mea dela Craiova – notează magistratul Năvârlie pe 1 octombrie – am primit ştirea că au mai plecat din acel oraş trupe ruseşti şi-au rămas mai puţine”16.

La începutul lunii noiembrie, Prefectura Dolj, în colaborare cu Primăria, înfiinţează cantine „pentru ofiţeri şi trupa sovietică ce trec izolat prin Craiova”17, iar pe 11 noiembrie, şefii autorităţilor (primarul, prefectul, şeful de Stat Major şi comandantul garnizoanei) sunt convocaţi de Voroşilov „în scop de a se hotărî de urgenţă măsurile ce trebuesc luate în vederea organizării a patru spitale necesare unui număr de aproximativ 3.800 de paturi pentru Armata Sovietică; de asemenea, s-a cerut localuri necesare pentru trei servicii speciale (aprox. 50-60 camere)”18.

Rechiziţionarea de camere mobilate (pentru ofiţeri), goale (pentru soldaţi) şi de clădiri (pentru instituţiile militare sovietice) a constituit o preocupare permanentă a Poliţiei craiovene. Poliţiştii, ajutaţi de delegaţi ai Armatei (Cercul Teritorial), Primăriei şi Prefecturii şi, uneori, însoţiţi chiar de
ofiţeri sovietici, verificau periodic casele din raza circumscripţiei lor, raportând numărul camerelor disponibile.

În toamna anului 1944, oraşul era supraaglomerat din cauza miilor de refugiaţi care-şi găsiseră adăpost la Craiova, în vreme ce, în anumite zone ale oraşului, casele oamenilor purtau urmele bombardamentelor aliate din vară. Un

14 S.J.A.N. Dolj, Fond Inspectoratul General Ad-tiv Craiova, dosar 36/1947, f. 9.
15 Idem, Fond Chestura Poliţiei Craiova, dosar 17/1945, ff. 84-85.
16 Constantin I. Năvârlie, op. cit., vol. I, p. 30.
17 S.J.A.N. Dolj, Fond Inspectoratul General Ad-tiv Craiova, dosar 66/1944, f. 72:
„Restaurantul Mordunescu din Calea Unirii colţ cu C. A. Rosetti să servească masă la ofiţeri, iar
Restaurantul Petre Florescu, din str. Kogălniceanu No. 14, la trupă”.
18 Ibidem, f. 74. Cele patru spitale vor fi instalate, la indicaţiile ofiţerilor sovietici, în
Cazarma Pionieri (pentru triaj), Cazarma Reg. 14 Artilerie (pentru spital chirurgical), Cazarma
Reg. 1 Dorobanţi (pentru spitalul răniţi uşor) şi la Şcoala de Moaşe din str. Sf. Mina (pentru contagioşi).
____________________________________________
167
comisar de la Circ. 6 Poliţie, căruia Comenduirea Pieţei Craiova îi ceruse să rechiziţioneze „încă un număr de 25 camere pentru ofiţeri români şi ruşi”, arată că, în ciuda insistenţelor făcute asupra locatarilor, n-a reuşit să găsească decât şase camere „întrucât în raza acestui comisariat nu se pot găsi camere mai multe, majoritatea populaţiei fiind sinistrată şi încă mai sunt refugiaţi care deţin câte
2-3 camere în fiecare imobil”19.
Exceptate de la rechiziţie erau casele militarilor români activi, de la care – potrivit ordinului Comisiei Aliate (Sovietice) de control din România – „nu se rechiziţionează camere pentru nevoile armatei roşii”20.

Cu toate dificultăţile, între 1-30 noiembrie, cele 6 Circ. de Poliţie reuşiseră să rechiziţioneze circa 400 de camere şi locuinţe21. Cele mai multe se aflau în Circ. 5 (cca 140), pe străzi precum: Caracal, Cazărmii, Bolintineanu, Crucea de Piatră, Toţi Sfinţii, I. G. Duca ş.a., şi în Circ. 4 (cca 70), pe străzile: Cuza Vodă, Calea Bucureşti, B-dul Carol, N. Bălcescu ş.a.; în timp ce, în Circ. 3 abia se găsiseră câteva camere.
Printre străzile cu o densă prezenţă sovietică se numărau: Caracal, Cazărmii, Severinului, Brestei, Calea Bucureşti, B-dul Carol şi chiar Unirii – principala arteră a oraşului.
Pe lângă casa lui Vorvoreanu şi alte imobile22 au fost ocupate în întregime: casa Chintescu (Unirii 124), Giuvara (Aurelian 6), Caleţeanu (Gh. Chiţu 5), Pleşea (Negru Vodă 17), Angelescu (Pr. Nicolae 20), Corlăţeanu(Ecaterina Teodoroiu 7), Vulcănescu (Negru Vodă 5) ş.a.

De asemenea, au fost rechiziţionate, pentru folosinţă îndelungată, hotelurile din centrul Craiovei. În Hotel New York, ruşii se cazaseră în 46 de camere pentru un interval de 143 de zile; în Hotel Imperial (str. Kogălniceanu) stăteau în 67 de camere pentru 202 zile; în Hotel Minerva deţineau 20 de camere
pentru 152 de zile; iar în hotelul lui Gh. Marinescu (str. Buzeşti) şi în alte trei hoteluri de pe str. Cuza Vodă, ocupaseră 46 de camere pentru 40-47 de zile.

Foarte mulţumiţi23 – după cum afirmă administratorul – sunt sovieticii şi de Hotel Palace, pe care îl rechiziţionează în întregime, în februarie 1945, pentru ca în martie, să păstreze doar primul etaj, iar în aprilie trei camere. În iulie 1945, se întorc şi rechiziţionează din nou tot hotelul.

În a doua etapă, care debutează în luna mai 1945, prezenţa militară sovietică devine masivă, iar ocupaţia capătă un caracter stabil.
După sfârşitul războiului în Europa, ruşii au răgazul necesar de a-şi organiza temeinic ocupaţia în teritoriile aflate sub dominaţia Armatei Roşii.
19 Idem, Fond Chestura Poliţiei Craiova, dosar 17/1945, f. 42.
20 Ibidem, dosar 16/1945, f. 113 (Adresa din 6 august 1945 a lui Voroşilov către
Chestura Poliţiei Craiova).
21 Ibidem, dosar 17/1945, ff. 40-77.
22 Ibidem, f. 80: Situaţie de imobilele şi camerele puse la dispoziţia armatelor sovietice
la data de 25 Octombrie 1944.
23 Ibidem, dosar 16/1945, f. 156.

_______________________________________________________________________________
168
La Craiova, nu întârzie să-şi facă apariţia numeroase unităţi şi formaţiuni militare: Unitatea de Aviaţie rusă, Unitatea militară nr. 01366, Formaţiunea sovietică nr. 92722, Unitatea militară nr. 03892, Formaţiunea sovietică nr. 71371, Unitatea militară nr. 93597, Unitatea militară nr. 24345, Spitalul Militar Sovietic de Evacuare nr. 280, Formaţiunea sovietică nr. 03292F, Unitatea militară nr. 53622 – condusă de maiorul Cliuşnicov, Oficiul Poştal Militar Sovietic nr. 68-274, Unitatea militară nr. 24077 – condusă de maior Zaharov, Spitalul Sovietic nr. 24-404, Unitatea militară nr. 92117, Policlinica Sovietică nr. 51119, Regimentul Rus Telef. Nr. 2795, Spitalul Militar Sovietic nr. 32-49, Spitalul Sovietic din Calea Brestei 36, Unitatea Sovietică nr. 35775 (Laboratorul Sanitaro-Epidemic al unităţii militare nr. 1), Cenzura sovietică Oficiul transmisiuni sovietic, Comandamentul Sovietic Aerodrom, Centrul de informaţii sovietic, Spitalul Sovietic Reg. 1 Dorobanţi. Cel puţin o parte dintre aceste trupe aparţineau Armatei 57 Sovietice24.

Un Înalt Comandament Sovietic (cu sediul în Palatul Justiţiei) reprezenta autoritatea militară supremă în oraşul Craiova. Nu lipseau nici trupele N.K.V.D., al căror comandament militar se instalase, în vara anului 1947, în imobilul din str. Mihai Bravul 1025.
Pentru cartiruirea Armatei Roşii vor fi evacuate instituţii de stat, şcoli şi licee, cazărmi, imobile particulare, hoteluri, iar majoritatea craioveilor vor fi obligaţi să găzduiască în casele lor ofiţeri şi soldaţi sovietici.

Într-un ritm susţinut, între anii 1945-1947, ruşii vin şi se instalează în oraş. La începutul anului 1947, fenomenul era în plină desfăşurare. Potrivit unui raport al primarului: „S-a continuat a se da cel mai larg şi nelimitat concurs la rechiziţionarea locuinţelor necesare pentru cartiruirea armatei sovietice, în care scop s-a pus la dispoziţia Biroului de Cartiruire, special înfiinţat pe lângă Primăria acestui Municipiu, un număr de 11 funcţionari municipali, spre a colabora la cartiruirile menţionate cu organele sovietice militare şi cele poliţieneşti locale”26.

A existat însă şi un moment când ruşii au luat o decizie curioasă.
În vara anului 1945, nesfârşitele rechiziţii încetează brusc. Pe 7 iunie 1945, Voroşilov ordonă: „Se sistează orice rechiziţionări de imobile necesare unităţilor sovietice până la noi ordine. Orice cerere din partea Comandanţilor unităţilor sovietice să nu se ia în consideraţie27.

Noile ordine ajung foarte repede
24 Ibidem, f. 192: Şeful serviciului Cartiruirii Armatei 57 Sovietice era maiorul inginer Şteinboc. Pe 5 ianuarie 1946, aprobă cererea căpitanului comandor aviator, Govela Ioan, comandantul Flotilei 2 Vânătoare, de a fi scutit de rechiziţie imobilul în care acesta locuia.
25 Idem, Fond Inspectoratul General Ad-tiv Craiova, dosar 17/1947, filă nenumerotată.
26 Ibidem, dosar 36/1947, f. 9.
27 Idem, Fond Chestura Poliţiei Craiova, dosar 16/1945, f. 80.

____________________________________________
la Craiova. Pe 18 iunie, sovieticii cer „meseriaşii necesari pentru repararea cazărmilor ce se vor ocupa de către trupele sovietice aliate”28.
Toate cazărmile29 (Cazarma Reg. 26 Dorobanţi, Cazarma Reg. 9 Art., Cazarma Reg. 1 Art. grea, Cazarma Reg. 14 artilerie, Cazarma Alionul) vor fi ocupate de ruşi, astfel încât, atunci când militarii români se vor întoarce de pe front, vor fi adăpostiţi în Parcul Romanescu30. Pentru lucrările de văruire şi tencuire a cazărmilor au fost angajaţi, prin Cercul Teritorial Dolj, antreprenorii Bruno Tamburini, Ion Panduru, Ferdinand Bulfon, Leonardo Mander, Michel Mander, Butnaru, Carlo Dallabarba şi ing. Dumitrescu.

La aeroportul din Craiova, sovieticii se pregăteau pentru o activitate intensă. După ce, pe 19 iunie 1945, câteva zeci de camere de pe str. Cuza Vodă erau rechiziţionate pentru aviatorii31 sosiţi în oraş, două zile mai târziu, locotenentul aviator Davâdov solicita „trei vopsitori necesari amenajării aerodromului Craiova”32.
Şcolile şi liceele au căpătat diverse destinaţii: Liceul de fete „Elena Cuza” – Comandament Sovietic; Liceul militar „D. A. Sturza”, Liceul Ortodox de fete şi Şcoala Normală de fete – spitale; Şcoala Primară „Obedeanu” şi Şcoala Primară „Madona Dudu” – unităţi militare. Pe 11 iulie 1945, Formaţiunea Sovietică nr. 03292F ocupă Colegiul „Carol I”, pe 17 noiembrie îl evacuează pentru începerea cursurilor şcolare33, iar în februarie 1946, documentele îl menţionează ca fiind ocupat în întregime34.

După evacuarea instanţelor judecătoreşti, Palatul de Justiţie devine sediul Înaltului Comandament Sovietic (1945-1947). La plecarea ruşilor se constată „că sunt numeroase lipsuri în covoare, draperii, clenţe de uşi etc., iar starea de curăţenie lasă mult de dorit”35.
Rând pe rând, sunt rechiziţionate: clădiri în care se aflau servicii ale Primăriei (Întreprinderile Municipiului Craiova – Salubritatea), Inspectorate, Întreprinderi particulare (Fabrica Florica, Atelierele de Reparaţii Waidman, Soc. Distribuţia, Soc. Carpatina, Localul Fraţilor Spirtaru din b-dul Carol,

28 Ibidem, f. 88. Pe 20 iunie 1945, magistratul Năvârlie notează în jurnal: „Se zvoneşte cu insistenţă că noi armate ruse se vor instala în Romania. Ţara care de acum simte lipsa alimentării, va trece, în viitor, desigur, printr-o criză… după ce deja ţara e plină de ruşi, va mai veni o armată de câteva sute de mii de oameni, rusească, ce se va retrage din Austria unde se spune că nu are cu ce se hrăni, se va instala la noi în ţară, mai ales în Oltenia… La Craiova s-au şi făcut rechiziţii de clădiri în vederea instalării ruşilor care, de altfel, se vor întinde în toate satele”
(Constantin I. Năvârlie, op. cit., vol. I, pp. 109-110).
29 S.J.A.N. Dolj, Fond Chestura Poliţiei Craiova, dosar 16/1945, f. 89.
30 Constantin I. Năvârlie, op. cit., vol. I, p. 121.
31 S.J.A.N. Dolj, Fond Chestura Poliţiei Craiova, dosar 16/1945, ff. 71-72.
32 Ibidem, f. 92.
33 Ibidem, f. 183.
34 Ibidem, f. 242.
35 Constantin I. Năvârlie, op. cit., vol. II, p. 67; vezi şi Istoria Baroului Dolj în documente 1911-1957, Ediţie îngrijită de dr. Şerban Pătraşcu, Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2015, pp. 319-321.
_____________________________________________________________
170
magazinul lui Medina ş.a.), casele unor personalităţi (Virgil Potârcă, St. B. Drugă, Mendel, Grigore Pleşea, Iancu Isvoranu ş.a.).
Nu scapă de rechiziţie nici grandiosul Palat Mihail, în care se instalează ARLUS-ul Filiala Dolj36.
Pe 14 iulie 1945, un craiovean care lipsise două luni din oraş găseşte Craiova total schimbată: „Până la Caracal, prin sate, aproape că nu se văd ruşi, în schimb, Caracalul şi Craiova, şi mai ales Craiova şi satele din jurul ei, înţesate de armata rusă. În Craiova, cazărmile pe lângă care trecem sunt ocupate de ei, pe străzi, în toate direcţiile, forfotesc ofiţeri şi soldaţi ruşi în maşini sau pe jos.

Palatul Justiţiei, numeroase şcoli şi alte clădiri au fost complet evacuate de români pentru a fi ocupate de ei. Aproape din fiecare casă s-au luat camere pentru ofiţeri ruşi, trupa locuind în cazărmi”37. Şi tot el notează: „Se spune că viaţa în Craiova a devenit foarte grea. Marea majoritate a alimentelor e acaparată de armata rusă”38.

Ocupaţia rusească este principalul subiect de discuţie: „Astăzi, în România, când două persoane se întâlnesc nu vorbesc altceva decât despre ruşi, care ne ocupă casele şi ne consumă alimentele, şi se întreabă când oare vor scăpa de ei, lucru pe care toată lumea îl doreşte cu cea mai mare ardoare a
sufletului”39.
Nerăbdători să afle răspunsul la această întrebare, câţiva craioveni cer ajutorul spiritelor: „Astăzi [20 iulie 1945 – n. n.] la profesorul Fortunescu am asistat la o şedinţă de spiritism. Ni s-a comunicat, între altele, că ruşii vor părăsi definitiv, la sfârşitul lunii august, Ţara Românească”40.
Deşi oraşul este plin de militari sovietici, nu contenesc rechiziţiile de camere de la cetăţeni.

Pe 16 august 1945, chestorul Poliţiei ordona tuturor celor 6 Circ. de Poliţie să raporteze zilnic, până la orele 19, toate locuinţele ce eventual ar rămâne goale. Până pe 9 septembrie, vor găsi cu greu doar opt camere în tot oraşul, rapoartele lor zilnice fiind aproape identice: „Până în prezent nu au rămas
imobile goale prin plecarea ostaşilor sovietici şi nici alte camere libere”41.

Deoarece chestorul insistă printr-un nou ordin (nr. 5520/9 sept. 1945), şeful Circ. 3 Poliţie raportează42, a doua zi, că „verificând câteva străzi din raza acestui comisariat până în prezent, nu am găsit camere goale sau mobilate”.
36 S.J.A.N. Dolj, Fond Chestura Poliţiei Craiova, dosar 16/1945, f. 250: Tablou de imobilele proprietatea Statului, judeţelor, Comunelor, Instituţiilor sau Întreprinderilor publice ocupate de trupele, Comandamentele şi autorităţile sovietice.
37 Constantin I. Năvârlie, op. cit., vol. I, p. 117.
38 Ibidem, p. 112.
39 Ibidem, p. 131.
40 Ibidem, pp. 118-119.
41 S.J.A.N. Dolj, Fond Chestura Poliţiei Craiova, dosar 17/1945, ff. 123-124.
42 Ibidem, f. 133.
Armata Roşie la Craiova între 1944-1949 (I)
_______________________________________________________________________________
171
Documentele menţionează şi desele încercări ale ruşilor de a se instala prin forţă în locuinţele cetăţenilor.
Vasile Ungureanu, din str. Bolintineanu 6, care locuia cu familia compusă din nouă persoane, în două camere, reclamă comandantului sovietic al oraşului Craiova că „în nenumărate rânduri vin ofiţeri şi soldaţi ruşi şi îmi forţează locuinţa şi domiciliul meu, sub pretext că vor camere” şi roagă să i se elibereze o dovadă „spre a îi opri de a face violenţe şi forţarea uşilor cum au mai făcut, fără Poliţia Română sau ordin de rechiziţie”43.

Nicolae Doncea, din str. Lipscani 12, se plânge chestorului că un militar rus i-a pus în vedere ca în două ore să elibereze camerele în care locuia fiica lui.
Când Doncea încearcă să-l convingă să-şi găsească în altă parte, rusul îi spune „că aici îi place şi aici vrea să se mute, iar dacă mai zic ceva mă arestează”44.
Cei mai mulţi dintre craioveni sunt puternic afectaţi de rechiziţii.

Preotul Marin Popa-Nemoiu, din str. Obedeanu 6, arată Comandamentului Sovietic că are „absolută nevoie” să folosească şi cea de-a doua cameră a locuinţei ocupată de ruşi, deoarece stă înghesuit cu familia, compusă din şase persoane, într-o singură cameră45.
În aceeaşi situaţie se afla şi Ioan Grigorescu, din str. Luminei 23, care, revoltat, le scrie ruşilor că „subsemnatul nu mai pot duce o astfel de viaţă”46. Bolnav de tuberculoză, inginerul Hulubei, din b-dul Carol 91, era nevoit să doarmă împreună cu familia lui (patru persoane) într-o cameră.

Semn al prezenţei militare sovietice, tot mai accentuate, rechiziţiile vor continua, fără oprire, şi în anii următori.

O razie de mari proporţii, în scopul depistării de camere libere, are loc în luna februarie 1946. Pe 5 februarie, comisii formate din delegaţi ai Poliţiei,
Primăriei şi ofiţeri sovietici vor pleca pe teren, pornind de la sediul Comisiei Aliate (Sovietice) de control, pentru „a se face un nou control al camerelor de locuit”47.

L’ ARMÉE ROUGE A CRAIOVA ENTRE 1944-1949 (I)

(Résumé)
L’étude, basée sur des documents inedites, essaie de décrire la dynamique et l’ampleur de l’occupation militaire soviétique de la ville entre les années 1944-1949. En vertu de ce groupe professionnel militaire, il y a deux phases distinctes: la première phase (septembre 1944-mai 1945), dans lequel l’occupation semble être de nature transitoire et la deuxième étape (1946-août 1949) marquée par une présence militaire
43 Ibidem, dosar 16/1945, f. 264.
44 Ibidem, f. 161-163.
45 Ibidem, f. 199.
46 Ibidem, f. 194.
47 Ibidem, f. 231.
_______________________________________________________________________________
172
massive. En 1949, a eu lieu le retrait des troupes soviétiques pour mettre fin à une
occupation sévère et oppressive pour les citoyens de la ville. Mots-cléfs: L’ Armée Rouge, occupation militaire, Craiova, des réquisition, la Second Guerre Mondiale.

Sursa:
ARHIVELE OLTENIEI, Serie nouă, nr. 29, 2015, pp. 163-172

 de ŞERBAN PĂTRAŞCU

10 feb. 2018

Nicolae Roșca - Cărți de citit în format pdf

Nicolae Roşca
(1921-2013)
Pe data de 2 aprilie 2013 a trecut la Domnul cel care a fost Nicolae Roşca, secretar al Senatului Mişcării Legionare.

Nicolae Roșca - Ce este Frația de Cruce
Nicolae Roșca - Ce este Frația de Cruce
 Carte format PDF - Apăsați pe poză pentru a citi cartea

Nicolae Roșca - Cronica unor violențe politice
Nicolae Roșca - Cronica unor violențe politice
 Carte format PDF - Apăsați pe poză pentru a citi cartea

 Nicolae Roșca - Mișcarea Legionară și Problema Muncitorească
Nicolae Roșca - Mișcarea Legionară și Problema Muncitorească
 Carte format PDF - Apăsați pe poză pentru a citi cartea


 Nicolae Roșca - Corneliu Zelea Codreanu
Nicolae Roșca - Corneliu Zelea Codreanu
Carte format PDF - Apăsați pe poză pentru a citi cartea


 NICOLAE ROȘCA  - SĂRATA
Biblioteca Documentară "Generația Nouă", Madrid, 1978
NICOLAE ROȘCA  - SĂRATA
 Carte format PDF - Apăsați pe imagine pentru a citi cartea


26 dec. 2017

Gheorghe Andreica - Mărturii... Mărturii... Din iadul temniţelor comuniste

Gheorghe Andreica s-a nascut pe 4 august 1931, in Viseu de Sus, judetul Maramures. A urmat liceul "Dragos-Voda" din Sighetul Marmatiei.

In vara anului 1948, in inchisoarea din orasul unde studia, a fost incarcerat alaturi de un lot de 18 elevi si studenti anticomunisti, numiti ulterior "lotul Visovan" si incarcerat doi ani in inchisorile comuniste de la Sighetul Marmatiei, Jilava si Targusor.

Dupa eliberare, lucreaza prin diverse locuri si devine student la Facultatea de Filologie Franceza. In preajma Revolutiei anticomuniste din 1956, din Ungaria, dupa trei semestre, i se insceneaza un proces si e condamnat la 16 ani de inchisoare. Este gratiat in 1963.

Se retrage pe un santier din Zlatna, iar in februarie 1964 se casatoreste. Dupa ce este nevoit sa supravietuiasca lucrand in mai multe santiere din tara, se stabileste la Constanta. In1968 este admis la Facultatea de Drept din Cluj, iar apoi se transfera in Bucuresti.

Dupa absolvire si pana la pensionare, in 1990, lucreaza ca jurist, apoi consilier juridic la Uniunea Judeteana a Cooperativelor Agricole de Productie din Constanta.

Cu mult inainte de Revolutia, a inceput sa scrie despre experientele suferite in inchisorile comuniste. Intrucat cei persecutati de comunisti nu aveau voie sa comunice intre ei sau sa povesteasca cele indurate, in 1990, prin infiintarea Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, a reusit sa ia contact cu multi dintre colegii de temnita, printre care  Voinea Octavian, Aurel Obreja sau Aurel Visovan.

Scrierile sale autobiografice, "Cu ghiozdanul la inchisoare\", "De la Cluj la Satu-Mare\", "Targusorul Nou,  inchisoarea minorilor\", "Seriful\", "Urmarire" sau "Mult dorita Libertate\" sunt o descriere complexa a dictaturii impuse in Romania de tancurile sovietice.

Gheorge Andreica si-a implinit datoria morala de a-i pastra in sufletul sau si pe fostii colegi de suferinta in cartile: "Omul din Groapa\", "Pentru o lingura de arpacas\", cele doua volume "Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit\", "Cei doi muzicieni\" sau "Lumini ce nu se sting\"- scrisa dupa marturiile lui Tache Rodas.

Se adauga lucrari de o insemnatate deosebita despre "reeducarile" (unele dintre cele mai infioratoare metode de distrugere a psihicului detinutilor prin torturi psihice si fizice, unice chiar si intr-o eventuala istorie a cruzimilor umane) din inchisorile comuniste Pitesti, Gherla si Aiud, dupa marturii ale unor supravietuitori printre care "Masacrarea studentimii romane\" dupa relatarile lui Octavian Voinea sau "Marturii din iadul inchisorilor comuniste\" dupa marturiile lui Puiu Atanasiu.

Perioada de dupa 1964 este concentrata in titlurile "Traiasca hotimea romana\" sau "Que Vivat la Republica\". Scrierile lui Gheorghe Andreica sunt, insa, mult mai numeroase. Ele raman marturie de lupta si izbanda, tuturor celor ce cred ca gratiile si gloantele nu pot infrange setea de libertate.

Inmormantarea a fost facuta la cimitirul Fostilor Detinuti Politici din Constanta, la numai doua luni dupa decesul sotiei sale", povesteste fiul scriitorului, Tudor Andreica.
...............................................................................................................................................................

Sursa: Telegraf
Editia de Marti, 25 Ianuarie 2011

Gheorghe Andreica - Mărturii.
Carte format PDF - Toate drepturile rezervate privind drepturile de autor - Faceți click sau apăsați pe poză pentru a citi cartea

Masacrarea studentimii romane - Marturia lui Octavian Voinea redactata de Gheorghe Andreica
Carte format PDF - Toate drepturile rezervate privind drepturile de autor - Faceți click sau apăsați pe poză pentru a citi cartea

24 dec. 2017

CHIRILĂ CIUNTU - ÎNTÂLNIRI CU CĂPITANUL.

Ziua Legiunii la Detroit. De la stânga, şezând: Octavian Roşu, Mihail Sturdza, preotul D. Mihăescu şi Chirilă Ciuntu 


Fericit cel ce n-a văzut si a crezut
Niciodată aceste cuvinte din Sfânta Scriptura n-au avut mai mult înţeles pentru mine ca în clipa în care evoc începuturile mele în Mişcarea Legionară. Cei ce au trăit lungă vreme lângă Căpitan, să creadă nestrămutat în el, nu mai rămâne îndoială.

Eu când am intrat însă în oastea lui, în una din zilele anului de prigoană 1933, l-am urmat fără să-l fi văzut vreodată. L-am urmat intuitiv, pe drumul legendelor create de faptele sale mărete, asa cum generatii întregi de Români au pornit să facă istorie pe urmele legendelor lui Decebal, Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Numai că eu aveam cel putin posibilitatea să stiu că el se găseste printre noi si că într-o bună zi mă voi încrucisa cu făptura lui măreată, în carne si oase...

Si iată, se pare, că acest moment crucial a sosit. În anul 1935 se anuntă înfiintarea taberei de la Carmen Sylva, în care Căpitanul cheamă legionarii din toată Tara la cea mai mare scoală de cadre pe pământul românesc. Împreună cu alti camarazi cernăuteni, mi-am pregătit cu înfrigurare bagajele.

Eram gata de plecare, când, în ajunul evenimentului, mă trezesc cu politia în casă. La perchezitia făcută, au găsit sub saltea actul compromitător, pe care îl aduseseră cu dânsii din biroul politiei. Aducându-mi-l, mi-au pus în vedere să renunt la plecare sau să trag consecintele.

După un an si jumătate, visul meu s-a împlinit totusi. E adevărat, în alte împrejurări, în care nici cei mai înversunati dusmani ai Legiunii n-ar fi putut împiedeca pe legionari, să-si vadă în persoană Căpitanul. Era însă unul din cele mai tragice momente ale vietii lui : întâlnirea cu cele mai sfinte jertfe legionare, la intrarea pe pământul tării a trupurilor neînsufetite ale lui Mota si Marin.

Totusi, dusmănia conducerii tării nu s-a oprit nici în fata acestui înalt act crestinesc. Guvernul a interzis depunerea sicrielor în Catedrala din Cernăuti. Atunci Căpitanul s-a prezentat personal la prefectul judetului, liberalul Gheorghe Vântu, care i-a ajutat în repetate rânduri pe legionari, rugându-l să intervină pentru revocarea ordinului. În urma acestei stăruinte a primit aprobarea de a depune sicriele în Catedrală, până a doua zi. Acolo s-a făcut o slujbă măreată pentru sufletele eroilor.

Au participat nu numai legionari din împrejurimi, ci toată lumea care fusese miscată de acest eroism, indiferent de nationalitate. Într-o ordine perfectă, studentimea a străbătut din nou străzile Cernăutilor, în costume nationale, împodobite cu cocardele : Daciei, Arboroasei, Junimei si altor asociatii studentesti. Au dat onorul din urmă spadasinii Bucovinei si Moldovei, cât si asociaţilor studentesti ale celorlalte nationalitati conlocuitoare, în culorile lor nationale.

Pentru prima data în istoria ei de la unire, nationalitatile conlocuitoare s-au ridicat peste iredentism si particularitati si s-au închinat cu respect în fata eroismului legionar. A fost unul din cele mai marete momente pe care le-a trait capitala, astazi atât de îndurerata, a Bucovinei,

În mijlocul Catedralei se ridica, peste capetele tuturora, un singur om, înalt ca destinul ce-l purta pe umeri, trist ca momentul despartirii de cel mai bun prieten si camarad de lupta, privind dincolo de sicriu si catapeteasma, poate spre apocalipsul ce asteapta neamul, poate spre steaua mântuirii lui...

Cine mai putea cuprinde adâncimea privirilor lui ? Capitanul vazut de mine pentru prima data în viata si pastrat încrustat în făptura mea pentru tot drumul ce-mi mai ramâne de străbătut pe aceste poteci pamântene. Asa l-am dorit, asa l-am gasit, asa îl pastrez : înalt si singur, lânga noi si în afara de noi, printre noi si imens de sus peste noi...

La 13 Februarie, în Bucuresti, am pasit pe urmele lui, în urma sicrielor, pâna au fost coborâte în cripta de la Casa Verde. Despartirea de Mota a însemnat pentru mine întâlnirea cu Capitanul în carne si oase. Cutremuratoarea despartire legionara a fost pentru legionari o zguduitoare întâlnire legionara.

De-acum momentele tragice ale Legiunii urmau sa se desfasoare vertiginos. La 9 Octombrie 1937, moare generalul Cantacuzino- Granicerul, seful partidului Totul pentru Tara, erou al razboiului de întregire.

Am plecat cu o delegatie de legionari cernauteni, sa-i dam ultimul onor pe pamânt. Ajunsi la Bucuresti, ne-am prezentat la sediul din strada Gutenberg. Acolo ne-a întâmpinat Capitanul, strângand cu caldura mâna fiecaruia în parte si întrebându-ne câte ceva, ca un bun parinte al tuturor legionarilor.

Apoi, l-am urmat pe Capitan spre Biserica. Trecatorii s-au luat dupa noi ; ferestrele se deschideau si lumea striga : Uite-l pe Capitan Parca era pe vremea când Sfintii Apostoli porneau sa propovaduiasca cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii se luau dupa el, simtind ca numai cu dânsul este adevarul.

Generalul ne astepta în Biserica, întins pe catafalc, drept si mândru în maiestatea sa, îmbracat în camasa verde pe care stralucea ordinul Mihai Viteazul. Purtatorii acestui ordin defilau în fata lui, dându-i onorul. Legionarilor nu li s-a permis sa apara în camasa verde.

De aceea, câteva sute de legionari s-au îmbracat în mantale negre, i-au dat onorul si apoi l-au condus în coloana de mars, spre locul odihnei de veci. Comanda a avut-o, dupa câte îmi amintesc, Bartolomeu Livezeanu.

Acestea au fost ultimele clipe când l-am vazut pe Capitan.
Anul care a urmat a fost un an de lupte crâncene cu duşmanul, pus pe uciderea noastră. În vâltoarea luptelor, momentele scurte în care l-am văzut pe Căpitan si sorbi din ochi, mi-au dat putere să rezist si să cred în misiunea lui.

Apoi a urmat acea zguduitoare crimă din pădurea Tâncăbesti care ne-a îngrozit pe toti, pentru moment. În dimineata când am citit comunicatul toată garnizoana legionară din Cernăuti a fost mobilizată si pusă în stare de alarmă. Am organizat echipe pe străzile principale si la punctele strategice.

Eram gata cu totii de-a răsturna totul ce ni s-ar fi pus în cale. Dar curând am primit ordinul de sus, să păstrăm liniste si să ne păstrăm calmul. Guvernul lansase zvonul că, Corneliu Codreanu ar fi fugit în străinătate... Această minciună i-a servit guvernului în acel moment, dar si nouă.

La reînhumarea rămăsitelor pământesti ale Căpitanului si ale celor 13 fruntasi legionari, asasinati împreună cu dânsul, am fost din nou prezent, fiind delegat din partea Prefecturii Capitalei, cu serviciul de ordine în fata Bisericii Ilie Gorgani.

De dincolo de moarte, în fata sicriului său, am fost înfiorat de imaginea lui, cu aceeasi putere cu care fusesem înfiorat de făptura lui vie. Am plâns în acel moment soarta neamului si i-am blestemat pe cei ce i-au deschis mormântul în culmea puterii lui de creatie si realizare.

Cel ce a fost rupt de noi cu silnicie, s-a încrustat în noi pe vesnicie si stă la postul său de comandă, ca atunci când, viu, îsi comanda legionarii si deschidea drum nou neamului românesc.

E mult de atunci, de la prima mea întâlnire cu Căpitanul. Evenimentele au luat forme apocaliptice, dar linia pe care a trasat-o el, în sufletul meu, a rămas mereu actuală, cu toată avalansa obstacolelor, a loviturilor care riscau, fie să mă întoarcă din drum, fie să dispar fizic, lipsit de orice protectie.

Fuga din tară în Bulgaria, de aici la Viena, la Rostock si terminând cu lagărul de exterminare, Buchenwald, cu morti cu miile si până pe frontul de pe Oder, de câte ori nu riscam să-mi las viată ?
Două elemente mi-au ghidat pasii : credinta în Dumnezeu si dragostea de Neam, duse amândouă până la angajarea totală.

Dacă dragostea de Dumnezeu mi-a fost transmisă de părintii mei, adânc crestini, dragostea de Neam, asa cum am trăit-o si am servit-o până acum, ea mi-a fost transmisă de un om mai presus de toti, Căpitanul. Ea nu mi-a fost transmisă prin cuvânt, ci ea mi-a fost dat să o apropii, să fiu pătruns de ea, din priviri, din acei ochi calzi si fermi, veghind asupra caracterului intransigent, dus până la dăruire de sine.

Simt această privire si azi, la frumoasa vârstă pe care Dumnezeu mi-a îngăduit să o ajung, la 88 de ani, privire care mă observă, mă învăluie cu aceeasi căldură de odinioară, de dincolo, de unde mă îndeamnă la încredere, sa mentin calea pe care a mers el, până ce Cel Puternic l-a chemat la El.

Si drumul meu a fost lung, pândit la fiecare încrucisare de drumuri, ademenit, amenintat, până chiar în tara libertătii totale, unde am găsit refugiu, să fiu din nou izolat între patru ziduri de temnită, într-un proces urzit din imperiul bolsevic de pe malurile Dâmbovitei, pentru că n-am renuntat a-mi iubi Neamul, credinta strămosească si imaginea celui ce mi-a definit cursul vietii mele, Căpitanul.

Cu gândul la el, acum când se împlineste un secol de la venirea lui pe plaiurile românesti, de ziua lui Corneliu Sutasul, al cărui nume îl poartă, încerc o mare tristete, că a fost împiedecat să-si servească Neamul în momente de grea cumpănă, când existenta lui însăsi era amenintată, dar si o mare fericire a-mi aminti de el, atunci când mi-a strâns puternic mâna, să-mi transmită, ca un testament, fiorul angajării mele până la sacrificiu.

Cu seninătate, asteptând noua întâlnire cu el, Căpitanul, cea de dincolo, simt bucuria de a nu fi gresit calea trasată de el si în deplină constiintă, mi-am împlinit datoria, fată de Dumnezeu si Neamul meu.

27 iunie 1999.

10 dec. 2017

Ca o lacrimă de sânge... Ioan Roșca - PREZENT!

Astăzi 10.12. 2017 a trecut la Domnul făgărășanul Ioan Roșca, frate de cruce, fost deținut politic timp de 12 ani în temnițele comuniste.

Ioan s-a născut la 1 octombrie 1931, în comuna Râușor, Făgăraș. Fiu al plugarilor Nicolae și Elena, Ioan va urma Liceul Radu Negru la Făgăraș unde va fi recrutat de elevul Ioan Pică pentru Frăția de Cruce a Liceului.
Tinerii erau educați în sprit național și creștin. FDC Făgăraș ținea ședințele noaptea, într-un loc ferit din afara orașului. La ședințe participau uneori și partizanii fugari, între ei Ion Gavrilă Ogoranu. Frăția a oferit sprijin luptătorilor din munți prin recrutarea de membri și prin realizarea unor legături necesare aprovizionării cu armament sau alimente. Securitatea era însă pe urmele tinerilor cu suflet de crin.

Sărbătoarea Sfântului Gheorghe din anul 1951... tânărul Ioan este ridicat de Securitate din locuința gazdei sale din Făgăraș. Arestarea a avut loc înaintea susținerii examenului de bacalaureat. Judecat de Tribunalul Militar Sibiu va primi o condamnare de 8 ani temniță grea în baza celebrului articol 209 „uneltire împotriva orânduirii sociale”.

Pe fișa sa matricolă penală descrierea faptei este „a făcut parte din Mișcarea Legionară”. Ioan începe urcușul Golgotei în temnițele: Sibiu, Gherla, Aiud, Jilava.

La expirarea pedepsei, în 21 aprilie 1959, este dus Jilava în vederea eliberării. Nu urmează însă punerea în libertate ci, un supliment de condamnare administrativă venită din partea Ministerului de Interne. Suplimentul era de 48 de luni. Deținutul Ioan Roșca intră în „gestiunea” formațiunii 967 Constanța. Va executa condamnarea administrativă în lagărele Culme și Periprava.

În 21 aprilie 1963 va fi eliberat fixându-i-se domiciliu obligatoriu în comuna natală Râușor. După 1964 se va căsători cu domnișoara Silvia Sima (rudă îndepărtată a Comandantului Horia Sima) și împreună vor locui în comuna Mândra/Făgăraș.

După 1990 Ioan Roșca se reașează pe linia de luptă alături de foștii deținuți politici. Nelipsit de la comemorarile din zona Brașov/Făgăraș, deschizându-și sufletul și poartă casei pentu toți cei care doreau să afle adevărul unor vremuri răstignite, Ioan Roșca era o prezență discretă prin smerenie și luminoasă prin dârzenie. Astăzi a trecut hotarul vieții pământești către veșnicie. Îmormântarea va avea loc marți, 12 decembrie 2017, la Mândra Făgărașului.

Drum de foc și biruință nene Ioane! În veci pomenirea lui!

 de Cezarina Condurache




Toate drepturile rezervate
Articolul și fotografiile preluate de pe Facebook - Fundaţia "Profesor George Manu"


3 nov. 2017

Troița de la Poarta Albă, 29 octombrie 2017
















Troiţa deținuților politici îngropați la Poarta Albă

Cu ajutorul lui Dumnezeu ridicăm încă o Troiţă la Poarta Albă întru veşnica cinstire şi pomenire a pătimitorilor Canalului. Troiţa se ridică în comuna Poarta Albă, punctul „Cimitirul Oraşului Nou”, loc în care Fundația noastră a desfășurat două campanii de săpături arheologice (în 2016 și în 2017), conduse de colega noastră, arheolog doctor Emilia Corbu.

Investigațiile au demonstrat că în acea locație există morminte individuale ale mai multor deținuți politici, săpătura de anul acesta intersectând 5 dintre mormintele existente  În colaborare cu Primăria Poarta Albă am stabilit ridicarea unei Troițe care să le fie cruce de căpătâi - semn al jertfei şi biruinţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi semn al jertfei şi biruinţei robilor Canalului.


Toate drepturile rezervate
Fotografii preluate de pe Facebook - Fundaţia "Profesor George Manu"


2 oct. 2017

Comemorarea anuală Râmnicu Sărat - 30 septembrie 2017











În veci pomenirea lor: Gheorghe Apostolescu, Ion Banea, Alexandru Cantacuzino, Gheorghe Clime, Paul Craja, Bănică Dobre, Gheorghe Furdui, Gheorghe Istrate, Mihail Polihroniade, Aurel Serafim, Sima Simulescu, Alexandru Christian Tell, Neculai Totu - PREZENT!

Mulţumiri tuturor celor care au participat, în special Părintelui Arhimadrit Hariton Negrea, stareţ al Mănăstirii Petru Vodă şi Părintelui Ioan Şişmănian care au săvârşit slujba de pomenire.


==========================================================
======================================================================
==========================================================

 1 octombrie 2017: Comemorarea legionarilor asasinaţi la Buhuşi în noaptea de 21/22 septembrie 1939














 Sub Acoperământul Maicii Domnului, într-o binecuvântată zi de duminică, la Crucea de la marginea Buhuşiului, ne-am adunat cu emoţie, dragoste şi credinţă în numele celor care ne-au fost şi continuă să ne fie părinţi, modele, eroi.

Vasile Avădaniei, Nicolae Mălinici, Vasile Puiu - PREZENT! Şi alături de ei, toţi camarazii băcăuani în frunte cu Petru C. Baciu...


Toate drepturile rezervate
Fotografii preluate de pe Facebook - Fundaţia "Profesor George Manu"